Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

Tânăr înjunghiat la Vaslui, trimis cu elicopterul la Iaşi

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Vaslui a ajuns, duminica,  în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat cu un cuţit în piept de o rudă.

Potrivit poliţiştilor, cei doi stăteau la masă, însă la un moment dat s-au luat la ceartă, iar în acel moment, ruda tânărului, un bărbat de 30 de ani, a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat.

Când am ajuns la faţa locului, am găsit victima instabilă hemodinamic, în şoc traumatic. Aceasta prezenta o plagă de trei centimetri în zona hemitorace stângă, aproape de inimă, motiv pentru care l-am transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui“, a declarat dr. Dan Ungureanu, medic de gardă la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Medicii vasluieni au decis să îl transfere pe tânăr la o clinică din Iaşi cu ajutorul unui elicopter SMURD.Bărbatul de 30 de ani s-a ales cu dosar penal. El a mai fost condamnat pentru tâlhărie şi a stat cinci ani într-o închisoare din Spania.

Lăsați un comentariu

*