Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Creşele din Iaşi, preluate de Inspectoratul Şcolar

gavrila cameliaCele 11 creşe din Iaşi vor intra sub aripa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi vor fi clasificate în funcţie de performanţe.  Camelia Gavrilă, inspectorul şef al ISJ Iaşi a anunţat că începând din anul şcolar 2013-2014, cele 11 creşe intrate în subordinea ISJ se vor afla într-u proces de tranziţie şi analiză, urmând ca de coordonarea metodologică să se facă în baza unor criterii de performanţă.

Creşele reprezintă o provocare şi o zonă de reflecţie pentru perioada următoare, atât pentru Primărie, cât şi pentru Inspectoratul Şcolar. Zilele trecute am avut o discuţie prealabilă cu domnii viceprimari Mihai Chirica şi Marius Dangă, pentru că, pe lângă prevederile Legii Educaţiei, a apărut şi o metodologie de funcţionare a creşelor şi rolul Inspectoratului Şcolar creşte în această zonă. Creşele fac parte din forma ante-preşcolară, pot fi organizate pe grupe mici, mijlocii şi mari, deci de la zero până la trei ani“, a explicat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspectorul şef al ISJ.

Activitatea în creşe se va face prin educatori puericultori, în timp ce de coordonarea metodologică a acestora se va ocupa Inspectoratul Şcolar.

”Activitatea din creşe, dincolo de aspectul medical sau social susţinut de personal de specialitate, presupune şi zona educaţională care va fi susţinută prin intermediul educatorilor – puericultori care vor fi coordonaţi metodologic de de unităţi de învăţământ preşcolar cu personalitate juridică desemnate de inspectoratul şcolar judeţean”, a precizat şefa ISJ Iaşi.

Prof. dr. Camelia Gavrilă a mai spus că se vor stabili pe ce fel de trasee educaţionale se va acţiona, menţionând în acest caz că fie va fi păstrată structura actuală, fie vor fi înfiinţate centre de performanţă sub umbrela cărora vor fi reunite mai multe creşe. O altă ipoteză luată în calcul de conducerea ISJ este ca aceste creşe să fuzioneze cu grădiniţele din imediata apropiere, urmând ca în astfel de situaţie respectiva grădiniţă să preia şi conducerea instituţională a creşei. Un lucru este clar pentru Camelia Gavrilă, orice instituţie va funcţiona pe baza de performanţe.
 
Grădiniţe foarte bune vor fi desemnate pentru coordonare metodologică, iar doamnele inspector de la învăţământul preşcolar vor urmări formarea şi monitorizarea activităţilor”, a mai spus şefa de la  ISJ Iaşi.

Sursa: IasiNews

Lăsați un comentariu

*