Patru tineri din Iaşi au fost prinşi de poliţiştii DIICOT, vineri noapte, chiar în timp ce se deplasau de la Iaşi spre Suceava, pentru a vinde jumătate de kilogram de canabis. Cei patru au vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani şi doreau să obţină 16.000 de lei.
Bărbaţii se aflau în vizorul Serviciul Teritorial Iasi şi poliţişti judiciari din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi încă din luna iunie a acestui an. În urma percheziţiilor de la locuinţele lor au fost descoperiţi 11.600 de lei, aproape 900 de euro şi 17.400 de materiale pirotehnice interzise. Autorii au fost reţinuti pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc.
La activitatea de prindere în flagrant, lucrătorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iaşi au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul B.C.C.O. Iaşi şi compartimentul S.A.S. de la I.P.J. Iaşi.