Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Profesoare reţinute pentru mită şi trafic de influenţă

Două profesoare de la Şcoala Postliceală Sanitară Christiana din Bacău au fost reţinute pentru 24 de ore în urma scandalului care a izbucnit cu mita la examen. Acestea sunt acuzate de trafic  de influenţă şi complicitate la dare de mită. În acest caz sunt arestate pentru 29 de zile şi trei eleve de la aceeaşi şcoală, după ce au fost prinse în timp ce strângeau bani pentru şpaga la profesorii din comisia de examen. Cele trei eleve, care erau şefe de clasă, au adunat câte 200 de lei de la 28 de absolvenţi, strângând 5600 de lei pentru profesorii din comisia de examen, care trebuia să supervizeze desfăşurarea testării luni, la specializarea asistent medical generalist. Totul a ieşit la iveală după ce o elevă căreia i s-au cerut bani a făcut un denunţ la poliţie. Acum, cele trei eleve au dosar penal pentru trafic de influenţă. Ele au fost judecate de o instanţă a Tribunalul Judeţean Bacău.

Potrivit unui comunicat de presă, “Ministerul Educaţiei Naţionale manifestă toleranţă zero faţă de orice act de corupţie şi va utiliza toate instrumentele legale pe care le are la dispoziţie pentru a asigura legalitatea şi corectitudinea organizării şi desfăşurării examenelor naţionale. În paralel cu instituţiile care fac cercetări în acest caz, Ministeul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, va derula propria anchetă şi va dispune măsurile care se impun“.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bacău: O profesoară anchetată pentru luare de mită şi trafic de influenţă a murit | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*