Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Botoşani: Cea mai scumpă ambulanță din județ inaugurată de autoritățile locale și un secretar de stat

Seviciul Smurd are de marți încă o ambulanță operațională fiind și cea mai modernă din județ. Dotările de pe ambulanță au urcat prețul autospecialei VW la 150.000 de euro fiind singura ambulanță Smurd pentru terapie intensivă. Autospeciala a intrat în posesia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă încă de acum un an, însă a devenit operațională abia acum pentru că nu era un echipaj specializat.

Conform procedurilor pe ambulanţă va lucra un medic, un asistent şi doi paramedici. Pentru început ambulanţa va activa timp de 12 ore pe zi, urmând ca la sfârşitul anului să se completeze schema de personal şi să fie operabilă 24 din 24 de ore.

Ambulanţa a devenit operaţională în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul ISU, în prezenţa secretarului de stat Raed Arafat, a prefectului Costică Macaleţi, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu precum şi a angajaţilor de la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati.

“În Botoșani o să fie al doilea echipaj medical cu medic de nivel de terapie intensivă mobilă. Este o siguranță mai mare pentru cetățeni și este o îmbunătățire a calității asistenței medicale de urgență. Meidicii care sunt implicaţi sunt foarte bine pregătiţi, meidici rezidenţi în ultimul an de pregătire în medicină de urgenţă”, a declarat Raed Arafat.

O astfel de ambulanţă a devenit operaţională de marţi şi în judeţul Suceava.

Lăsați un comentariu

*