Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

 

Botoşani: Sute de elevi cu alocaţii tăiate sau diminuate pentru chiul de la ore

Peste 300 de familii din judeţul Botoşani nu vor mai fi ajutate de stat cu alocaţii de susţinere. Şi asta din cauza absenţelor nemotivate ale propriilor lor copii. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoşani, la această dată sunt suspendate din plată un număr de 302 de alocaţii pentru susţinerea familiei, iar alte 389 sunt diminuate.

Acestor familii li s-a suspendat  sau diminuat dreptul începând cu luna septembrie.

“În cazul în care copilul sau copiii din  familii absentează nemotivat  de la şcoală, pentru 10-19 absenţe se diminuează alocaţia de sprijin cu 20% pe o perioada de trei luni, pentru 20 de absente nemotivate alocaţia de diminueaza cu 50% pe aceeaşi perioadă iar în cazul a peste 20 de absenţe nemotivate se suspendă dreptul la alocaţie pe o periodă de 6 luni”, a declarat Rodica Creţu, director AJPIS Botoşani.

În judeţul Botoşani  există în prezent un număr  de 7235 beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei.

Lăsați un comentariu

*