Duminică dimineaţă sediul PDL a fost spart de persoane necunoscute. Din primele informaţii hoţii au pătruns prin geamul de la biroul preşedintelui Cătălin Flutur.
Hoţii au vandalizat mai multe televizoare, un automat de cafea şi au sustras mai multe documente şi cd-uri cu informaţii statistice cu activitatea partidului.
” Au căutat probabil bani. Nu ştiu cât au vrut să fure acele bunuri cât, să le distrugă. Au plecat cu câteva documente. Am anunţat organele de cercetare şi aşteptăm să se finalizeze ancheta”, a declarat Cătălin Flutur.
Criminaliştii sosiţi la faţa locului au prelevat amprente şi au audiat primele persoane care au ajuns la sediul partidului.
Nu este prima dată câdn sediul partidului este spart, în urmă cu peste doi ani hoţii au mai sustras câteva bunuri.