Două persoane au fost rănite într-un accident petrecut în satul Victoria. Accidentul s-a produs după ce un autoturism Opel, condus de Mihai Căuneac, de 23 de ani din Botoşani, s-a izbit de un Fiat condus de Leoraş Morişcă, de 56 de ani domiciliat în comuna Truşeşti.
Şoferul Fiatului ce se deplasa dinspre Botoşani spre Truşeşti încerca să vireze la stângă, în spatele său formându-se o coloană de trei maşini, iar autoturismul Opel a intrat în depăşirea coloanei.
În momentul în care Fiatul a virat stânga, cele două autoturisme s-au izbit. În urma impactului, şoferul din Fiat şi o femeie din Opel au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţa la spital.
Din primele cercetări ambii şoferi se fac vinovaţi de producerea accidentului.