Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Iaşi: A evadat pe geam din sediul poliției

Nimic nu pare să-l sperie pe un tânăr din Iași, în vârstă de 24 de ani, care, adus la cercetări la sediul poliției a profitat de prima ocazie pentru a fugi.

Bărbatul  a fost adus la audieri azi dimineață de către polițiștii de la Biroul de Investigaţii Criminale fiind suspectat de comiterea unei infracţiuni pe raza municipiului Iaşi.

În momentul audierilor, tânărul a solicitat să meargă la toaletă, iar la întoarcere, pe holul de la etajul 2 al imobilului, a observat o fereastră deschisă, şi, profitând de și de neatenția polițiștilor, a sărit.

El a fost imediat prins de poliţişti şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în acest momeet fiind în afara oricărui pericol.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evadarea, dar și pentru a vedea dacă  întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale au fost respectate procedurile legale în această situaţie.

Lăsați un comentariu

*