Procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Iaşi au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a 14 persoane specializate în ţepe cu cartele telefonice. Este vorba despre tineri cu vârste între 18 şi 33 de ani, iar printre ei sunt ieşeni, dar şi un bărbat din Piatra Neamţ, de 33 de ani, Iulian Lazăr.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, aceştia fac parte din patru grupări de crimă organizată şi în multe cazuri aceştia au săvârşit infracţiunile de după gratii. Ei acţionau pe mai multe paliere cum ar fi obţinerea creditelor de telefonie, transferul acestora pe cartele intermediare folosite în vederea asigurării creditului şi revânzarea ulterioară a acestora prin intermediari, la preţuri sub cele practicate de companiile de telefonie mobilă.
Potrivit procurorilor, indivizii contactau abonaţii firmelor de telefonie mobilă, apoi intrau pe conturile webcare ale acestora şi încărcau cartele telefonice sau îşi cumpărau diverse produse de pe internet.