Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

 

Dosare penale pentru hoţii de lemne din Bacău, Suceava şi Vrancea

În perioada 4 – 8 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigarea Fraudelor, din cadrul I.G.P.R., s-a acţionat pe raza județelor Argeş, Bacău, Suceava şi Vrancea, precum şi în Portul Maritim Constanţa, pentru prevenirea ilegalităţilor ce se comit în domeniul exportului de masă lemnoasă.


Alături de polițiștii din cadrul D.I.F.-I.G.P.R., în activităţi au fost angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor din 8 judeţe şi poliţişti de la Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa.

Pe parcursul acțiunii, au fost verificate 15 societăţi comerciale ce exploatează, comercializează, depozitează şi exportă material lemnos.

În urma verificărilor s-a constatat că, în perioada ianuarie – noiembrie a.c., 5 agenţi economici au cumpărat, în vederea comercializării, 210.000 de metri cubi de material lemnos, dintre care 57.000 de metri cubi, în valoare de 20.000.000 de lei, ar fi fost achiziţionaţi fără documente legale de provenienţă, nefiind evidenţiate în contabilitate.

În cauză, au fost întocmite 5 dosare penale faţă de administratorii celor 5 agenţi economici, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a operaţiunilor efectuate prin achiziţionarea şi comercializarea fără documente de provenienţă.

Prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat la 3.2000.000 de lei, reprezentând valoarea impozitului pe profit datorat.

Totodată, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.000 de lei, pentru achiziţiile de material lemnos cu documente neconforme cu legislaţia silvică.

Pe parcursul acţiunii, au fost inventariate toate stocurile scriptice şi faptice ale 2 operatori portuari, fiind confiscaţi 217 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 95.000 de lei, pentru care nu existau documente de proveninţă.

La acţiune au participat şi specialişti din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Direcţia Management şi Control a Resurselor Forestiere şi Cinegetice, precum şi din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale. Activităţile au beneficiat de sprijinul D.I.P.I..

Cu titlu exemplificativ:

În urma controalelor efectuate la o societate comercială din judeţul Vrancea şi a cântăririi masei lemnoase, a reieşit un volum de 182 de metri cubi de buşteni, faţă de 169 de metri cubi declaraţi în evidenţele financiar contabile ale firmei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate la sediul societăţii, a rezultat că, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2013, s-ar fi achiziţionat 88.982 de metri cubi de material lemnos (buşteni), dintre care 43.646 de metri cubi, în valoare de 15.000.000 de lei, susceptibili a proveni din tăieri de arbori ilegale, nu a fost înregistrat în aplicaţia contabilă gestionată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la 2.400.000 de lei.

În cauză, sunt continuate cercetările faţă de administratorul societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii de evaziune fiscală

Lăsați un comentariu

*