Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bărbat electrocutat la Bacău! A ajuns la spital cu arsuri de gradul I şi II

Pompierii băcăuani au fost solicitaţi, duminică, să intervină pentru salvarea unui tânăr de 24 de ani, lucrător al unui operator economic, care efectua lucrări de întreţinere la un stâlp de înaltă tensiune, a suferit un accident rămânând imobilizat în centura de siguranţă, la o înălţime de aproximativ 25 de metri faţă de sol.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău.
S-a intervenit pentru degajarea persoanei cu autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, iar persoana a fost predată echipajului din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău.
Tânărul era în stare de lipotimie şi a suferit arsură electrică de gradul I şi II pe circa 10% din suprafaţa corpului, pe antebraţul stâng şi torace. Acesta a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, secţia „Chirurgie Plastică”.

Lăsați un comentariu

*