Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Suceava bate recordul la utilaje de deszăpezire: 362 vor interveni pe drumurile publice

Ca urmare a fenomenelor meteo prognozate, la nivelul judeţului Suceava s-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru sezonul rece.

Astăzi, judeţului i-au fost repartizaţi 1000 de ml de parazăpezi, urmând ca, până la sfârşitul săptămânii, să mai sosească încă 10 000 ml.

Imediat se va trece la instalarea acestora, pe porţiunile de drum unde, în fiecare iarnă, zăpada şi viscolul au creat probleme.

Totodată, au fost stabilite, în apropierea acestor zone, puncte de sprijin dotate cu personal, utilaje şi material antiderapant din dorinţa ca perioada de intervenţie să fie redusă la minim.

Astfel de puncte vor fi amenajate la Poiana Ştampei, Ilişeşti şi Mestecăniş, pentru DN 17, la Capu Codrului, pentru DN 2E, şi la Ratoş, pentru DN 2.

Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase specifice iernii, pe perioada atenţionării cod galben, la nivelul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava va funcţiona Centrul Operativ Judeţean, care va pune totodată la solicitare, informaţii privind starea drumurilor.

Datele de contact la care se pot obţine informaţii sunt tel. 0230 218022 şi e-mail: situatii.urgenta@prefecturasuceava.ro.  Mai mult,prefectul Sucevei a anunțat că sunt pregătite pentru intevenție 362 de utilaje și dacă lucrurile stau așa atunci o să circulăm fără probleme,

Este important că avem în acest moment încheiate contracte de prestări servicii de deszăpezire pe drumurile naţionale şi judeţe, iar la nivelul autorităţilor locale avem la dispoziţie un număr de 362 de utilaje pentru intervenţie. Fac apel la conducătorii auto să îşi echipeze corespunzător maşinile cu anvelope pentru iarnă şi să se informeze în prealabil de starea drumurilor, pentru ca deplasarea să se facă în condiţii de siguranţă” a precizat prefectul Sucevei, Florin Sinescu.

Lăsați un comentariu

*