Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Povestea tulburătoare a interpretei de muzică populară Nicoleta Cojocaru Sarafim

Interpreta de muzică populară  Nicoleta Cojocaru Sarafim  din Suceava își va lansa pe 8 decembrie cel de-al doilea album intitulat,, Mă vorbește lumea-n sat ,,. 
Tot atunci suceveanca care este și moderator la o emisiune de folclor la postul de televiziune PLUS TV împlinește 25 de ani de cântec. Evenimentul va fi marcat printr-un spectacol pe data de 8 decembrie , ora 16 la sala Casei de Cultură Suceava . Intrarea este gratuită.

Nicoleta , este căsătorită, are doi copii și se simte o femeie împlinită. A iubit folclorul de mic copil. Chiar dacă tatăl a părăsit-o pe mama ei când era însărcinată cu ea, aceasta nu a împiedicat-o pe mama ei să o aducă pe lume.  Tatăl ei inițial nici nu a vrut să o recunoasă însă a fost silit de tatăl acestuia să facă acest gest.  A fost crescută cu dragoste și a învățat să cânte din familie. În cei 39 de ani de viață și-a întâlnit de trei ori tatăl.

Nicoletei îi place să spună că este născută într-un sat frumos aşezat la poalele pădurii vin şi de  acolo  aduce cântecele  tuturor celor ce iubesc muzica populară.

,, Cine vrea să mă cunoască nu trebuie decât să-mi asculte cântecele, in cântecele mele este toată viaţa mea !! Intr-un sfârşit de toamnă , într-o dimineaţă de luni 18 noiembrie 1974 am păşit în această lume şi eu , iar ursitoarele mi-au ursit să duc cântecul în lume deoarece ştiau că sunt înzestrată de Dumnezeu cu harul de a cânta şi am puterea de a veselii oamenii şi de a le alina sufletele . Mama m-a dorit cu toate că au fost mulţi care au îndemnat-o să nu mă aducă pe lume şi asta datorită faptului că tatăl meu Gheorghe o părăsise pe mama , era plecat in Hunedoarea să lucreze şi dus a fost , nu a vrut nici să vină în spital să semneze pentru mine , intr-un final a făcut-o obligat de tatăl său ( bunicul meu ).. ne-a destăinuit interpreta.

 

Chiar dacă acum are tot ce își dorețte,Nicoleta nu poate uita situația dificilă prin care a trecut mama ei .

,, Îmi  pare rău ca am fost o povara aşa grea pentru el in loc să se fi bucurat că are o fata . Mama îmi povestea că în timpul sarcinii îi era tare dragă interpreta Nicoleta Vasilovici si a spus că dacă v-a avea fată îi va pune numele Nicoleta , şi aşa a fost , culmea am ajuns şi eu interpretă de muzică populară . Cu tatăl meu Cojocari Gheorghe care acum locuieşte în Hunedoara m-am întalnit de trei ori in 39 de ani . Odată la 7ani apoi la 14 ani si ultima dată la 20 de ani , ce să spun chiar nu am nici o amintire placută cu el , nu mi-a spus măcar odată La mulţi ani sau să mă felicite … nimic . Am crescut şi am copilărit în comuna Bălăceana alături de parinţii mei Aurora şi Vasile tată-l meu actual , Ionel fratele şi bunici Viorica şi Ioan . Atât mamei mele cât şi bunicei le plăcea să cânte şi m-au invăţat şi pe mine,, povesteste Nicoleta.

A iubit folclorul de mică și prima dată a urcat pe scena de Ziua Femeii. Acea zi i-a adus noroc în viață.

,,  La 6 anişori am cântat pentru prima dată pe scenă cu public de 8 Martie cântecul ,,De ce nu pot eu canta ‘’. Am participat la multe spectacole din cadrul şcolii , la concursuri , Cântarea Romaniei cum era atunci an de an , şi in vara anului 1988 m-am înscris la Şcoala populară de arte din Suceava . Am absolvit şcoala 3 ani după care sub bacheta maestrului George Sârbu mi-am creeat repertoriul meu , pentru inceput 6 piese. 1 Constantine Bălucele –baladă 2 Joacă hora cei iubiţi 3 Cobzăraşul meu 4 M-o făcut mama frumoasă 5 Ista-I joc din Bălăceana 6 Ca al meu puiut nu vezi In anul 1993 în luna iunie am făcut primele imprimări cu orchestra Radio Televiziunii Române la Bucuresti . In sfarşit aveam ce mi-am dorit …. un repertoriu al meu aşa ca toţi interpreţii , eram mandră ,, spune Nicoleta.

Cu o voce deosebită, suceveanca a atras atenția televiziunilor centrale fiind invitată la  numeroase filmări .

,, Având cântecele mele am fost invitată la diferite filmări şi spectacole , Tezaur Folcloric , filmări la TVR1 , TVR2 si alte posturi tv .In luna noiembrie 1993 pe data de 12 am participat la concursul Floarea din grădină la care am obţinut marele premiu , premiul publicului şi al juriului . Am colaborat cu amsamblul Balada , am fost angajată la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava dupa care am luat catedră de muzică .  În toamna anului 1999 am plecat in Italia unde am stat 7 ani de zile , in tot acest timp nu am uitat muzica , nu am uitat de ţara mea şi de toţi cei dragi , mai mult , am lucrat la repertoriul meu de această dată singură şi am pus in cântecele mele dorul de casă , de parinţi , de copil , de sat şi de tot ce-I frumos şi viaţa prin străini ce o ştie cel mai bine doar cel care a stat departe de casă şi familie . După 7 ani de zile m-am întors din Italia şi am hotărât să rămân acasa la mine în ţara mea . Primul lucru care l-am facut a fost albumul şi dorinţa mi s-a împlinit , de ziua mea ţineam în mână primul meu album ,, După şapte ani de zile ‘’, l-am numit aşa deoarece este şi un cântec despre stăinătate cu acest nume . Ştiind că urma să se deschidă un post de televiziune BucovinaTV în Suceava , am propus să mi se accepte să realizez o emisiune de folclor şi am reuşit , în luna martie 2007 am avut prima ediţie a emisiunii ,, Paşi prin Bucovina ‘’ la postul de Televiziune Bucovina TV din Suceava , emisiune pe care am realizat-o si prezentat-o timp de 8 luni . Am fost prima care am realizat o emisiune cu un format in care telespectatorii aveau posibilitatea să intre in direct cu mine şi putea-u să facă dedicaţii muzicale celor dragi . Mi s-a luat această emisiune de cei cărora le-am făcut bine si i-am ajutat , dându-le un loc de munca , asta e viaţa iţi dai seama că prietenii sunt cei mai mari duşmani ai tăi . Am trecut peste acest lucru …. Din anul 2008 începând cu luna iunie sunt realizator şi prezentator al emisiunii ,, Un cântec în dar ‘’ de la Televiziunea Plus din Suceava , emisiune în care sunt incluse dedicaţii muzicale , obiceiuri şi datini de la noi din Bucovina , sunt invitaţi interpreti ai cantecului popular .

 

 

,, Mă simt implinită,,

În luna iunie   anul 2009 a sărbătorit  la televiziunea Plus 1 AN de emisiune iar evenimentul a fost stropit cu un pahar de șampanie alaturi de interpreţi , de ansambluri de dansuri şi alături de colegii  carora le mulţumește .

,, Suntem un colectiv frumos, ne înţelegem, ne ajutăm şi ne susţinem atunci când este nevoie . Sincer, imi place mult ceea ce fac, mă consider un om implinit si in primul rând îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot , parinţilor mei şi Măriei sale publicul  care a stiut să-mi asculte şi să-mi aprecieze cântecele . În anul 2010 m-am recăsătorit cu Radu Sarafim, cânta şi el, în anul 2011 a venit pe lume Narcis şi pot spune că sunt mamă a doi băieţi frumoşi şi sănătoşi . De aproape trei ani împreună cu soţul meu Radu Sarafim am format ,, Ansamblu Bidirelul din Stupca ,, dansuri şi solişti , copii din cadrul şcolii din comuna Ciprian Porumbescu . Acest Ansamblu aparţine primariei şi mulţumim domnului primar Dumitru Nimiţean , parinţilor acestor copiii și doamnei directoare a şcolii Sarman Loredana . Mă bucur că am doi băieţi Cătălin şi Narcis alaturi de care viaţa este frumoasă . După primul album muzical Dupa şapte ani de zile , iată ca aduc publicului cel de-al doilea album pe care l-am numit Mă voebeşte lumea-n sat , şi pe care îl voi lansa pe data de 8 decembrie 2013 la sala Casei de Cultură din Suceava , îmi doresc şi aceste cântece din cel de-al doilea album să fie la fel de indrăgite . Este un spectacol aniversar deoarece împlinesc şi 25 de ani de cântec asta de când am participat la concursul Florea din grădină,, ne-a mai spus Nicoleta.

 

Lăsați un comentariu

*