Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Incredibil! La 12 ani, se prefăcea că e agresat ca să poată fura

Un copil de numai 12 ani este supect în cazul a nu mai puţin de 9 furturi din buzunare printr-o metodă mai puţin întâlnită. Copilul din Piatra Neamţ împreună cu un ieşean de 18 ani au fost prinşi de anchetatorii de la Biroul de Investigaţii Criminale din Iaşi. Potrivit acestora, tânărul de 18 ani ar fi mimat o agresare a minorului de 12 ani, acesta din urma solicitând sprijinul persoanelor care treceau prin zonă. În momentul în care acestea interveneau pentru „salvarea” minorului, le erau sustrase bunuri din buzunare.

Poliţiştii continuă cercetările în cazul celor doi.

 

Lăsați un comentariu

*