Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Accident la Botoşani! Trei maşini avariate şi un stâlp rupt

Un şofer grăbit a produs pagube la trei maşini.

Evenimentul rutier s-a produs, sâmbătă după amiază, pe strada Pacea, când Ioan Aghiorghiesei, de 45 de ani, aflat la volanul unui Audi A6 înmatriculat în Anglia, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o platformă parcată pe marginea drumului.

Din cauza vitezei a rupt şi un stâlp de iluminat public  de pe trotuar, iar platforma s-a izbit de un autoturism Seat parcat în apropiere, iar la rândul său, al doilea autoturism s-a izbit de un VW Passat parcat în faţa sa, pe partea dreaptă a drumului.

Şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele materiale sunt importante.

Cel mai avariat autoturism a fost Seat-ul proprietatea lui Marian Pomârleanu. Maşina a fost lovit atît îîn spate cât şi în faţă.

Şoferul vinovat susţine că a tras dreapta pentru a permite unei alte maşini să îl depăşească, acroşând un colţ al platformei, iar apoi şi celelalte maşini.

Lăsați un comentariu

*