Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

 

Accident la Suceava! Un şofer băut a intrat cu maşina într-un cap de pod, apoi a fugit

Accident teribil, sâmbătă seară, pe raza oraşului sucevean Cajvana. Un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de un tânăr de 18 ani, Vasile C., a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, şoferul a dat bir cu fugiţii, dar un alt tânăr, de 18 ani, Toader B., a  rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

Pompierii au luat măsurile de siguranţă specifice – balizarea zonei, verificarea eventualelor scurgeri de lichide inflamabile şi deconectarea bornelor de la bateria de acumulatori”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.

Tânărul de 18 ani, Toader B., a fost dus cu ambulanţa la spital. Poliţiştii au început verificările şi l-au găsit pe şoferul vinovat de producerea accidentului la părinţii săi. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări față de Vasile C. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autoturism de către o persoana care are o alcoolemie mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului.

Lăsați un comentariu

*