Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Un primar împreună cu un preot vor să prevină incendiile. Vezi cum!

Ce le mai trece prin cap primarilor și fețelor bisericești. O iniţiativă de toată lauda în comuna suceveană Cornu Luncii . Primarul Gheorghe  Fron şi preotul paroh Gabriel  Florea vor să reducă numărul de incendii  la nivelul comunei. Ei  vor să îi  avertizeze  pe săteni în legătură cu pericolul acestor dezastre.  Fața bisericească , care slujește la Parorhia Sf Dumitru din localitate, a ajuns cunoscută după ce, în urmă cu trei  ani, a reuşit să aducă la Cornu Luncii, cu sprijinul unor colegi din Franţa, o maşină de intervenţie, după o licitaţie pe care a câştigat-o cu 2.500 de euro. De atunci, autospeciala a stins incendii la Cornu Luncii, Mălini, Baia, Horodniceni, Slatina şi Păltinoasa. În 2011, un incendiu puternic a distrus patru case la Cornu Luncii. Pompierii au stins focul cu foarte mare dificultate pentru că nu aveau suficiente maşini de intervenţie. Situaţia l-a determinat pe preotul Gabriel Florea să cumpere o autospecială. Mai mult, el i-a ajutat şi pe sătenii rămaşi fără case în urma incendiului să-şi reconstruiască locuinţele.

Ajutaţi de 19 copii şi adolescenţi, ei vor bate din poartă în poartă, pentru a sta de vorbă cu oamenii, cărora le vor atrage atenţia să cureţe hornurile şi să nu dea foc miriştilor.

Preotul Gabriel Florea crede că o astfel de inițiativă va prinde bine mai ales că anul trecut s-au înregistrat la Cornu Luncii 16 incendii.

Am hotărât împreună cu domnul primar să facem o prevenţie pe tema aceasta, să stăm de vorbă cu sătenii.În grupele de voluntari avem copii între 16 şi 19 ani, cred că oamenii vor înţelege sfaturile care vin din partea unor copii. Azi îndemnându-i, mâine îndemnându-i, sperăm ca în câţiva ani lucrurile să stea mai bine, măcar la noi în comună”.

De cealaltă parte, edilul comunei, Gheorghe Fron susține că sătenii vor fi ajutaţi şi practic, nu numai cu vorbe.„ Vrem să reducem numărul de incendii și vrem să îi responsabilizăm pe oameni. De multe ori ignoranța și neatenția sunt cauzele incendiilor.  Vom curăţa coşurile de fum, că de aici încep toate problemele…În timp ce le spunem, şi facem !Eu am o vorbă : Nu trebuie să vină americanii să ne facă treburile !”

Lăsați un comentariu

*