Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Şi-a ucis prietena şi i-a dat foc. Vezi ce pedeapsă a primit!

criminal-Catalin-Andronicesei1-300x224Tânărul de 24 de ani care, în urmă cu un an, şi-a ucis prietena şi i-a dat foc, a fost condamnat, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel din Suceava pentru omor calificat. Cătălin Vasile Andronicese, din satul Corjăuţi, a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Instanţa suceveană a menţinut pedeapsa dictată de Tribunalul Botoşani, deşi a dispus “schimbarea calificării faptelor reţinute în sarcina inculpatului apelant din – infracţiunea de omor deosebit de grav a vechiului Cod Penal în infracţiunea de omor calificat prevăzută de noul Cod Penal”.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, acesta a fost obligat, de Tribunalul Botoşani (măsură menţinută şi de Curtea de Apel) la plata unor daune morale de 100.000 de lei către familia victimeşi şi 30.000 de lei daune materiale.

Fapta s-a petrecut în primărvara anului trecut. În noaptea de 20 spre 21 aprilie 2013, tânărul a obligat fata, Niculina Bacinschi în vârstă de 17 ani, să meargă la locuinţa sa, unde a ţinut-o toată noaptea, împotriva voinţei acesteia, într-o cameră a cărei uşă a încuiat-o cu cheia.

O săptămână mai târziu, pe 29 aprilie, acesta a înjunghiat-o pe Niculina Bacinschi de mai multe ori cu un cuţit în zona inimii şi a toracelui, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Totul s-a întâmplat în staţia de autobuz din localitate, imediat ce fata, care se întorcea de la şcoală, a coborât din mijlocul de transport.

Lăsați un comentariu

*