Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cine vor fi europarlamentarii Moldovei?

parlamentul europeanConducerea PSD a votat lista finală a candidaţilor la alegerile europarlamentare din mai * social-democraţii candidează pe o listă comună cu UNPR şi PC, aceste două formaţiuni politice având câte un loc eligibil fiecare * în viitorul Parlament European, regiunea de Nord-Est va fi reprezentantă de actualul europarlamentar PSD Cătălin Ivan (locul trei) şi de senatorul UNPR de Bacău Damian Drăghici (locul cinci)

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a validat ieri lista finală a candidaţilor la alegerile europarlamentare. Este vorba despre o listă comună PSD+UNPR+PC, unde cele două formaţiuni politice mai mici au primit două locuri eligibile. Lista este deschisă de eurodeputatul Corina Creţu, iar europarlamentarul Cătălin Ivan este pe locul trei, după fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care ocupă poziţia a doua. Ministrul Dan Nica se află pe locul patru, în timp ce reprezentantul UNPR, senatorul de Bacău Damian Drăghici ocupă locul cinci. Conducerea PSD a stabilit că vicepremierul Liviu Dragnea va fi şeful campaniei pentru europarlamentare. Scrutinul pentru Parlamentul European (PE) va avea loc pe 25 mai, simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei.
Cătălin Ivan şi Damian Drăghici vor reprezenta Moldova în PE
Potrivit celor mai recente sondaje, PSD şi aliaţii săi ar urma să obţină la alegerile europarlamentare 11-12 mandate. Astfel, primii 11 clasaţi pe lista comună au asigurat un mandat de eurodeputat. Dintre candidaţi, doar doi pot fi consideraţi reprezentanţi ai Moldovei. Cel mai bine plasat, pe locul trei, este eurodeputatul Cătălin Ivan. Acesta a fost consilier local şi judeţean la Iaşi, lider al organizaţiei de tineret PSD Iaşi, însă acum reprezintă filiala PSD sector 1 Bucureşti, organizaţie pe care o conduce de anul trecut. Cu toate acestea, Ivan a declarat, în repretate rânduri, că va urmări în continuare interesele Iaşului în PE, în special obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană. În calitate de purtător de cuvânt al PSD, Ivan apreciază că lista votată ieri de către conducerea partidului reprezintă o echipă capabilă să promoveze ţara noastră în Europa. „În perioada premergătoare alegerilor le vom explica oamenilor că pe 25 mai vor avea de ales între două grupuri: pe de o parte sunt oamenii lui Băsescu, de la PDL şi Mişcarea Populară, care au promovat austeritatea şi tăierile, la fel ca familia popularilor europeni din care fac parte, şi care i-au umilit pe români în Europa. Pe de altă parte sunt candidaţii propuşi de PSD, social-democraţii care s-au luptat întotdeauna pentru creştere economică, creare de locuri de muncă, prosperitate și investiţii, la fel ca grupul S&D la nivel european, şi care i-au apărat pe români cu fiecare ocazie”, afirmă europarlamentarul PSD.
Senatorul UNPR de Bacău Damian Drăghici ar putea fi al doilea reprezentat al Moldovei în PE, având în vedere că este senator UNPR de Bacău. După ce a părăsit scenele din America, unde Drăghici este mai celebru decât în ţară, artistul a devenit consilier de stat al premierului Victor Ponta, pe problemele romilor. În 2012, a câştigat un mandat de senator, pe listele USL. (Adina Zancu)

Potrivit unui sondaj Inscop, realizat în luna ianuarie, candidaţii alianţei formate din PSD +UNPR+PC ar obţine 37,1% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare. Conform sondajului , PNL ar obţine 20,1%, PDL — 17,5%, UDMR — 4,7% și PPDD — 4,6% din intenţiile de vot.
Potrivit sondajului, PSD ar urma să obţină 11 mandate, PNL 6, iar PDL 6.

Lista PSD+UNPR+PC pentru europarlamentare:
1. Corina Creţu
2. Ecaterina Andronescu
3. Cătălin Ivan
4. Dan Nica
5. Damian Drăghici
6. Maria Grapini
7. Daciana Sârbu
8. Ioan Mircea Pascu
9. Viorica Dăncilă
10. Sorin Moisă
11. Victor Boştinaru
12.Ciprian Tănăsescu
13. Claudia Ţaparel
Lista provizorie a PNL pentru europarlamentare:
Norica Nicolai
Eduard Hellvig
Adina Vălean
Ovidiu Silaghi
Mircea Diaconu
Ramona Mănescu
Claudia Benchescu

Sursa: Ziarulevenimentul.ro

Lăsați un comentariu

*