Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Misiune inedită a pompierilor. S-au urcat pe un bloc pentru a dat jos un păun

pompieriPompierii din Botoşani au avut de îndeplinit, sâmbătă după-amiază, o misiune cu totul inedită. Ei au fost chemaţi să intervină pentru salvarea unui păun care stă de două zile pe un bloc de pe strada Bucovina, la intersecţie cu Mihail Kogălniceanu.

Apelul a venit de la un locatar din zonă, care a văzut pasărea vineri.

Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au urcat pe bloc cu ajutorul unei autospecială cu scară, reuşind după minute bune să dea pasărea jos.

VEZI AICI FOTO!!

La faţa locului a ajuns  şi preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Vasile Dabija.

Potrivit acestuia, păunul nu zboară la o înălţime mai mare de doi metri şi, prin urmare, nu poate fi explicat modul în care acesta a ajuns pe blocul din faţa Bisericii Trei Ierarhi.

Pasărea a fost coborâtă şi preluată de pompieri, urmând să fie predată proprietarului, atunci când acesta va fi identificat.

Lăsați un comentariu

*