Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

La un pas de tragedie! O familie a căzut cu maşina într-o groapă

drum surpatAccident mai puţin obişnuit pe drumul naţional 2E care face legătura între localităţile sucevene Solca şi Marginea. O familie, soţ (de 45 de ani), soţie (de 26 de ani) şi copil (de şapte ani), au fost duşi la spital după ce, în timp ce circulau cu autoturismul, au căzut într-o groapă adâncă de aproximativ un metru care le-a apărut în cale ca din senin.

Groapa s-a format după ce un podeţ s-a surpat. Atât cei doi soţi, cât şi copilul de şase ani, au fost răniţi la nivelul coloanei şi a toracelui. Cei trei sunt din comuna Horodnic de Sus.

femeie accidentataDin primele verificări, se pare că înainte maşinii familiei respective  trecut un autobuz, iar, cel mai probabil, din cauza greutăţii, drumul a cedat, fiind deja afectat din cauza infiltraţiilor de apă.  Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.like-facebook

Autorităţile au dispus închiderea sectorului de drum DN 2 E între oraşul Solca și comuna Marginea, până la remedierea găurii din carosabil și clarificarea situației, traficul rutier fiind deviat pe următoarea rută: Solca-Arbore-Iaslovăț-Milișăuți-Rădăuți-Marginea-DN 2K-DN2 H.

 

Lăsați un comentariu

*