Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

 

Primarul comunei Pungeşti cercetat penal pentru abuz în serviciu

mircia vlasa primar pungestiPrimarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Şi asta pentru modul în care şi-a atribuit titlul de proprietate pe terenul pe care l-a concesionat apoi către compania Chevron pentru explorarea gazelor de şist. Este vorba despre o suprafaţă de aproximativ două hectare pe care Chevron urmează să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist.

like-facebookUn localnic din comuna Pungeşti a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Pungeşti, aparţinând familiei primarului Mircea Vlasă. În consecinţă, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care poliţiştii SIF desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a declarat, pentru  Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

 

Lăsați un comentariu

*