Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Pădurar scos nevinovat după cel mai mare furt de lemne din Botoşani

lemne-padure-300x225Cel mai mare furt de lemne din Botoşani rămâne nepedepsit. Singura persoană care a fost trimisă în judecată pentru furtul a 2.600 de arbori este un fost pădurat, Sergiu Damian, fiind acuzat de neglijenţă în serviciu, a fost achitată de magistraţii de la Judecătoria Botoşani.

Fostul pădurar a beneficiat de prevederile noului cod penal, iar judecătorii l-au absolvit de vină pe partea penală stabilit doar daune către Direcţia Silvică, în cuantum de 18.910 de lei. Reprezentanţii instituţiei au solicitat în instanţă contravaloarea materialului lemnos furat, 110.000 de lei.

like-facebookFapta s-a întâmplat în luna mai 2009, când s-a descoperit furul în cantonul Trei Pietre. Ancheta a privit iniţial cinci persoane, pădurarul şi şefii ce trebuiau să îl verifice sau care l-au verificat şi nu au raportat furtul a 1100 de metri cubi de masă lemnoasă.

Şefii pădurarului au fost sancţionaţi doar administrativ prin suspendări din funcţie şi diminuarea salariilor. Pe plan administrativ pădurarul a fost dat afară, contractul de muncă fiind desfăcut cu litera i, însă surse neoficiale susţin că a mai continuat să lucreze în sistem, în cantoane aparţinând structurilor silvice din alte judeţe.

Lăsați un comentariu

*