Mii de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti ascunse pe corpul unei femei.Aceştia au depistat în trafic, vineri, în localitatea Dămideni, un autoturism marca Opel, înmatriculat în Polonia, condus de cetăţeanul român Ştefan T., de 21 de ani, în care era pasageră Lăcrămioara B., de 21 de ani.
În urma controlului efectuat asupra persoanelor şi a autoturismului a fost descoperită cantitatea de 6.000 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova dintre care 4080 ţigarete ascunse pe corpul pasagerei, având o valoare totală de 2.727 lei.
În urma cercetărilor a rezultat faptul că ţigările au fost preluate din localitatea Ştefăneşti şi urmau a fi comercializate în municipiul Iaşi.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar celor două persoane li s-a întocmit lucrare penala pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.