Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

A vrut să treacă graniţa cu un Volkswagen Passat încercând să-i păcălească pe vameşi

passatVineri, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit pentru control pe comunicaţia D.E. 581, la ieşirea din localitatea Huşi, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român Cătălin C., în vârstă de 27 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi asigurării tip carte verde, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări specifice în urma cărora au constatat că autocolantul ce atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice, aplicat pe certificatul de înmatriculare, nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

like-facebookCătălin C. declarat că asigurarea tip carte verde a achiziţionat-o din municipiul Chişinău şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autocolantul cu inspecţia tehnică periodică este fals.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit barbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

 

Lăsați un comentariu

*