O patrulă a Poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, judeţul Suceava, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu a descoperit, miercuri dimineaţă, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, la aproximativ 600 m de frontiera de stat, un microbuz marca Ford Tranzit, abandonat, în care se aflau şapte colete ce conţineau ţigări.
În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională, totodată fiind anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care la cercetarea terenului, a mai descoperit în apropiere încă 60 de colete cu ţigări din acelaşi lot.
Autoturismul precum şi coletele au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii baxurilor cu ţigări a rezultat cantitatea de 32.850 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi Federaţia Rusă, în valoare de peste 328.000 lei.
Pe timpul cercetărilor s-a constatat că autoturismul folosit în activitatea infracţională avea număr fals de înmatriculare, acesta fiind indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră.
În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.