Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna vasluiană Deleni a fost arestat preventiv după ce pe 4 martie a tâlhărit o femeie de 45 de ani, ce se deplasa pe strada Traian din municipiul Vaslui. În timp ce femeia mergea, Eusebiu M. a ajuns-o din urmă, i-a smuls geanta purtată pe braţ şi apoi a părăsit zona în grabă. În geantă, femeia avea documente, carduri şi un telefon mobil.
După comiterea tâlhăriei, Eusebiu M. a păstrat doar telefonul mobil, aruncând geanta cu celelalte bunuri. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă.
Instanţa a admis propunerea Parchetului pe de lângă Judecătoria Vaslui şi a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. El riscă până la zece ani de închisoare.