Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Reţete compensate pentru morţi. Culmea, le şi ridicau din farmacii!

medic-retete-300x240Un raport al Curţii de Conturi arată că persoane decedate au beneficiat de reţete compensate şi chiar le-au ridicat din farmacii.

“Au fost validate nelegal prescripţii medicale în valoare estimată de 162.000 lei pe coduri numerice personale care au aparţinut unor persoane care erau decedate la data prescrierii cât şi la data eliberării medicamentelor, atât prin farmaciile cu circuit deschis cât şi cu circuit închis (Casele de Asigurări de Sănătate Bucureşti, Botoşani, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Vâlcea)”, se arata intr-un raport publicat, joi, de Curtea de Conturi. Prejudiciul total estimat de Curtea de Conturi în urma controalelor la Casele de Asigurări de Sanătate depăşeşte 7,4 milioane de euro.

like-facebookAuditorii au mai descoperit prescripţii medicale în valoare estimată de 8.233.000 lei emise, contrar prevederilor legale, de către medicii de familie care nu aveau contract încheiat pentru prestarea de servicii în cadrul programelor naţionale de sănătate (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casele de asigurări de sănătate judeţene Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi şi Neamţ).

De asemenea în perioada 2010-2012 au fost angajate, lichidate, ordonanţate şi plătite cheltuieli cu medicamente în valoare estimată de 3.163.000 lei, în cadrul programului national de oncologie şi a programului naţional de transplant de organe, tesuturi şi celule de origine umană, prin validarea nelegală în Sistemul Informatic Unic Integrat de prescripţii medicale pentru medicamente fără aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi/sau de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casele de asigurări de sănătate judeţene Botoşani, Brăila şi Vâlcea).

Concluziile auditorilor au fost că nu există bază de date actualizate în timp real care să evite astfel de situaţii.

“Nu exista o baza de date care sa cuprinda evidenta centralizata a persoanelor inscrise in programele nationale de sanatate. Aceasta baza de date ar trebui sa permita identificarea anterior decontarii, a cazurilor de neasociere a pacientului cu programul national de sanatate in cadrul caruia au fost prescrise medicamente specifice. Baza de date cu persoanele decedate nu este actualizata in timp real, ceea ce nu permite identificarea serviciilor medicale si/sau a prescriptiilor de medicamente care au fost validate si decontate pentru unele CNP-uri, care in fapt, la data validarii, au apartinut unor pacienti decedati”, se mai arata in raport.

Sursa: BotosaniNews

Lăsați un comentariu

*