Un poliţist din judeţul Neamţ a fost condamnat, vineri, de magistraţii ieşeni la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare după ce, în noiembrie 2011, a accidentat mortal un biciclist în localitatea ieşeană Budăi.
Ionuţ Muraru, de 33 de ani, fusese trimis în acea zi de către şefi pentru a transporta aparatură specifică laboratoarelor de criminalistică de la Piatra Neamţ la Iaşi.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, „întrucât biciclistul a virat brusc stânga trecând în dreptul benzii II de deplasare, spre axul de separare a sensurilor de mers, fără semnalizarea manevrei şi fără asigurare, învinuitul Muraru Ionuţ a frânat energic şi a virat stânga de volan în scopul evitării coliziunii cu biciclistul, însă fără succes. În urma impactului, victima identificată în persoana numitului Chelariu Mihai-Cristian, în vârstă de 45 de ani, a suferit multiple leziuni care i-au provocat decesul”.
Poliţistul nemţean conducea cu o viteză de peste 100 de km/h.
Sursa: NeamtNews