Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Aproape 2.000 de euro furate din locuinţa unui bărbat din Bacău

politie accident de orice fel (5)Un bărbat de 68 de ani din localitatea băcăuană Răcăciuni a rămas fără economii după ce mai multe femei, sub pretextul că vor să cumpere bunuri, au intrat în locuinţa sa şi i-au furat, pe 1 Mai, 1800 de euro și 500 de lei.

În urma investigațiilor efectuate de poliţişti, au fost depistate persoanele în cauză, care se deplasau cu un autoturism pe raza comunei Homocea din județul Vrancea.

Din cercetări polițiștii au stabilit că trei persoane de sex feminin, cu vârstele cuprinse între 36 și 41 de ani, din județul Prahova, sub pretextul că vor să achiziționeze anvelope uzate, au pătruns în curtea părții vătămate.

Pe timpul negocierilor, profitând de un moment de neatenție, una dintre cele trei persoane a pătruns în locuința părții reclamante, de unde a sustras de pe un pat suma de 1800 de euro și 500 de lei, după care nu au mai cumpărat nimic și au părăsit curtea locuinței.

Ulterior, fiind ajutate de două persoane de sex masculin, de 29 și 37 de ani, tot din județul Prahova, au părăsit localitatea cu un autoturism înmatriculat în Franța.

În momentul identificării, polițiștii au găsit asupra celor cinci persoane suma de 3600 de lei și 550 de euro.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că femeia care a sustras suma de bani, în vârstă de 36 de ani, este urmărită național și posedă mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Focșani.

Femeia are de executat o pedeapsă de cinci ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

like-facebookPrejudiciul a fost recuperat în proporție de 80% iar în cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

„De asemenea cele cinci persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bacău pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

Sursa: BacauNews

Lăsați un comentariu

*