Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Familia rădăuţeanului suspectat de moartea a trei surori trece prin clipe cumplite. Copiii sunt porecliţi la şcoală „băieţii lui Cioacă”

aurica bodnarescuFamilia bărbatului din Rădăuţi, Vasile Lavric, suspectat de moartea a trei surori cu care a avut o relaţie, trece prin clipe cumplite. Actuala concubină a acestuia susţine că abia mai face faţă treburilor gospodăreşti, iar cei doi băieţi nici nu vor să mai audă de acest scandal. Ei spun că sunt porecliţi la şcoală, iar colegii lor le vorbesc numai urât.

Am trei copii, fetița care are cinci anisori , a noastră și doi băieți, unul al meu din prima căsnicie și celălalt al Nicoletei pe care noi îl creștem cu drag, amândoi au 17 ani si sunt elevi. Pai dacăîl suspectau de omor cum i l-au lăsat să-l crească că și atunci era cercetat de dispariția lor. Mama celor trei a spus că nu se lasă până nu îl vede în pușcărie. Dar de ce procurorii nu au găsit nici un caiet sau vreo hârtie cu scrisul Iulianei săcompare cu cel din scrisori? Maica-sa a aruncat tot ca sa nu aibă ce lua polițiștii. A cerut un miliard de lei de la Vasile când s-a judecat și instanța ne-a dat dreptate. Pai dacă era criminal mai mergea prin Italia cu Nicoleta să se plimbe.Nicoleta este sigur e acolo pentru că știa foarte bine Torino și Milano. Să o caute poliția și acolo iar celelalte douăau plecat în Germania. Să le de-a în urmărire internațională și le vor găsi. Cât o să-l țină arestat pentru ceva ce nu a făcut?”,ne-a spus Aurica Bodnărescu.

Femeia  este convinsă că omul este nevinovat și că a avut ghinion în viață în ce privește relațiile cu femeile.

Au profitat de bunătatea lui și au încercat mereu să scoată bani de la el. Vasile Lavric a muncit zi și noapte ca săne fie bine, nu a dormit și a așteptat să-i picure ceva degeaba”, ne-a spus femeia.

Cei doi băieți aflați în întreținerea lui Vasile Lavric,elevi la Secția Mecanică  a Grupului Școlar din Siret așteaptă să termine clasa a X a . Ei au învățat deja multe  despre reparațiile mașinilor și vor să câștige bani pentru a-și ajuta tatăl la muncă după ce va ieși din arest.  Ambii sunt supărați că la școală sunt porecliți „Băieții lui Cioacă”.

„ Este foarte urât să li se spună așa de către colegii lor de la școală, dar, trebuie sătermine anul școlar pentru a avea o diplomă de calificare. Și de fetița noastră care are doar cinci anișori am mare grijă. E urat că se strigădupă copii și după mine fel si fel de vorbe din partea mamei dispărutelor si  a fetelor ei. Si noi ne-sm săturat de atâta ură din partea lor însă nu cred că Vasile nu are nicio legătură cu dispariția lor. Când au venit procurorii umblau îmbrăcate în negru cum că ar fiîndoliate dar numai atunci, pentru că înainte de percheziții și după suntîmbrăcate zilnic cu haine care din care mai colorate. Pai credeti că maica-sa chiar nu știe nimic de plecarea lor?. Pot să vină procurorii să sape peste tot că nu au ce găsi pentru că omul meu nu le-a omorâși nu are nicio legătură cu dispariția lor?”, ne-a spus femeia.

Sursa: SuceavaNews

Lăsați un comentariu

*