Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Tragedie! Bărbat înecat în râul Siret

inecat iazTragedie într-o familie din judeţul Suceava. Un bărbat de 66 de ani din satul Bălineşti, comuna Grăniceşti, care plecase la pescuit, a murit înecat. I.H. plecase vineri la pescuit, dar nu s-a mai întors acasă, iar lucrurile sale personale au fost identificate, sâmbătă, pe malul râului Siret.

La faţa locului s-au deplasat echipajele de căutare şi salvare ale Gărzii de intervenţie Siret, cu un autocamion, două bărci pneumatice şi o ambulanţă SMURD. Căutările persoanei dispărute s-au efectuat atât de pe ambele maluri, prin observare, cât şi în apă, cu cele două bărci pneumatice, pe distanţe de kilometri întregi, până la lăsarea serii.  Misiunea urma să continue începând cu prima oră a dimineţii următoare, dar la ora 21:15, a fost anunţată observarea unui cadavru, în apropiere de malul stâng al râului Siret, în zona localităţii Vârfu Câmpului, la limita cu judeţul Botoşani.

Echipajele militarilor s-au deplasat la locaţia indicată şi, cu ajutorul bărcii pneumatice, au recuperat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au predat medicilor legişti.

Lăsați un comentariu

*