Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Grindina a creat probleme în judeţ! A distrus culturi agricole şi afectat pomii. „Nu am văzut de mult cerul atât de negru”

grindinaSatul Poiana Micului din comuna suceveană Mănăstirea Humorului a fost destul de grav afectat de ploaia cu grindină care s-a abătut asupra judeţului, miercuri. În doar o jumătate de oră de ploaie continuă șuvoaiele au acoperit inclusiv drumul județean care trece prin centrul localității.  Localnicii priveau neputincioşi cum culturile le sunt distruse de grindina de două degete.

Potrivit primarului comunei, Constantin Moldovan, au fost probleme şi la varianta pe care se circula în zona podului de pe drumul judeţean, dinspre Poiana Micului. Aceasta a fost blocată din cauza apelor.  La fața locului s-a intervenit pentru deblocarea zonei în așa fel încât traficul să nu aibă de suferit.
De fiecare dată când vine apa mare, varianta se distruge şi tot intervenim. Am intervenit noi cu utilajele, au venit apoi şi cei de la Drumuri Judeţene şi varianta este practicabilă, dar sperăm să fie terminat acest pod pentru că la orice ploaie mai mare există pericolul ca cele două sate, Pleşa şi Poaiana Micului să rămână izolate. Sperăm ca acum în august să se finalizeze acest pod. Până acum au fost probleme, este drum judeţean, au fost probleme cu o firmă care a ajuns în insolvenţă…„, a declarat primarul pentru SuceavaNews.
Primarul susţine că nu are deocamdată o evidenţă clară cu suprafaţa de culturi afectată de grindină, dar susţine că nu a mai fost o asemenea furtună în comuna sa de mulţi ani.
A plouat destul de mult, destul de tare. Grindina era aşa de două degete, au fost afectate culturile, copacii, pomii înfloriţi. Casele nu au fost afectate, dar a fost o furtună. Nu am văzut de mult cerul atât de negru în zona noastră”, a declarat primarul Constantin Moldovan.

Lăsați un comentariu

*