Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Primarul Sucevei şi-a măritat fata

lungu-nunta-300x225Nuntă mare  în familia edilului Sucevei! Ioana Lungu, fiica primarului Sucevei s-a căsătorit, sâmbătă, cu alesul inimii, Alexandru Ciuchea. Cununia religioasă a fost oficiată de un sobor format din  13 preoți de la bisericile importante din municipiul Suceava  în frunte cu IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Cununia civilă și religioasă a avut loc  la biserica purtând hramul Sfântului Gheorghe al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava din curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, iar petrecerea la  Conacul Domnesc din Șcheia.  Mirii au păşit încă de la intarea în biserică pe o mochetă alba până la altar.

Părinți spirituali le-au fost directorul adjunct la Direcției Silvice Suceava,Valerian Solovăstru, împreună cu soția, Iustina. Felicitările, masa şi dansul s-au ţinut seara, la Conacul domnesc, unde mirii au fost transportaţi cu o superbă decapotabilă de epocă, marca Beauford, din 1931.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a oficiat, personal, cununia civilă care a precedat cununia religioasă. Ioana şi Alexandru  au spus un “DA” hotărât în faţa primarului Sucevei, care le-a înmânat celor doi însurăţei şi dovada actului consimţit: certificatul de căsătorie.

În cuvântul adresat mirilor, IPS Pimen le-a vorbit mirilor despre importanţa căsătoriei şi le-a amintit  de socrul cel mic, primarul Ion Lungu, care  a fost mereu alături de  Biserică aprobând alocarea de fonduri pentru construirea şi  renovarea  lăcaşurilor de cult din municipiu şi  a făcut personal donaţii cu felurite ocazii.

Înalta faţă monahală a făcut cadou  mirilor o icoană cu Maica Domnului care să le aducă spor, înțelepciune și înțelegere.

Ioana Lungu, fiica primarului, l-a cunoscut în urmă cu şapte ani, pe  Alexandru Ciuchea în  timpul anilor de liceu şi  relaţia lor a fost una de lungă durată.

Ne-am cunoscut, în vara anului 2006, prin intermediul unor prieteni comuni şi ceea ce la început a părut o simplă prietenie s-a transformat într-o relaţie matură şi de lungă durată. După o relaţie de mai bine de şapte ani, ne-am hotărât să ne unim destinele”, a spus mirele.

Ioana Loredana și Alexandru  sunt îndrăgostiți unul de celălalt de câţiva ani. Cei doi s-au cunoscut în Grecia când ambii se aflau în vacanța de vară. Ioana terminase clasa a VIII și plecase în vacanță într-o stațiune elenă, iar acolo avea să-l cunoască pe Alex. De atunci au rămas prieteni, prietenie care avea să se transforme într-o frumoasă poveste de dragoste.

Ioana este studentă în ultimul an la Facultatea de drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași în timp ce Alex este economist deja, fiind absolvent al aceleiași instituții de învățământ superior din orașul celor șase coline.

Socrul cel mare însă este polițist la Serviciul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție . Întrebat cum se simte viitor socru mic, edilul Sucevei a zâmbit și a spus doar că „sunt mulțumit. Ioana și Alex se cunosc de ani buni și au înfiripată o relație foarte frumoasă”.

Pe lista invitaților la nuntă se află  rude, prieteni, oficiali locali, personalități  politice dar și  vedete de televiziune. Este de așteptat ca și de această dată interpreții de muzică populară Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Alexandru Recolciuc.

Primarul Sucevei, Ion Lungu și soția  sa, Luminița au fost  la finele lunii  mai 2011 socri mari. Ei și-au  căsătorit fiul, Petrică, cu  aleasa inimii, Diana.

Vezi aici mai multe fotografii!!!!

Lăsați un comentariu

*