Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Tânăr şi teribilist! A furat maşina societăţii la care lucra şi s-a izbit cu ea într-un gard

politistiUn tânăr de 18 ani din localitatea Seliştea, comuna Mileanca, a dat dovadă de teribilism după ce, vineri, a furat maşina instituţiei la care lucra şi a produs un accident de circulaţie la Darabani, în cartierul Eşanca.

Autoturismul aparţinea unei societăţi comerciale din comuna Mileanca, unde tânărul implicat în accident era angajat, iar vineri dimineaţă, deşi nu avea permis de conducere, adolescentul a furat maşina şi a ieşit la plimbare. În timp ce se deplasa pe raza oraşului Darabani, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, izbindu-se în gardul unei locuinţe.  Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Lăsați un comentariu

*