Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Taxiurile din Iaşi, luate în vizor de poliţişti

taxi-accidentMiercuri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere – Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri împreună cu inspectori R.A.R. au acţionat în municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Dolj, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vaslui, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autoturisme destinate transportului public de persoane în regim taxi.

Pe parcursul acţiunii, echipele de control au urmărit atât depistarea şi sancţionarea conducătorilor autoturismelor destinate transportului public în regim taxi care încalcă normele rutiere, cât şi depistarea autoturismelor care prezintă defecţiuni tehnice.

La activităţile din trafic au participat 503 poliţişti rutieri şi 38 de specialişti din cadrul R.A.R., care au verificat 2.666 de autovehicule şi au aplicat 1.259 de sancţiuni contravenţionale.

Din totalul sancţiunilor, 1.061 au vizat încălcări ale normelor rutiere, respectiv 6 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 70 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, restul fiind aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, 17 sancţiuni au fost aplicate pentru constatarea unor defecţiuni de ordin tehnic, astfel într-un caz au fost depistate defecţiuni ale mecanismului de direcţie, iar în 16 situaţii conducătorii de taxi nu au putut prezenta dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice.

Totodată, echipele de control au aplicat 181 de sancţiuni pentru nereguli referitoare la legalitatea transportului efectuat.

Poliţiştii rutieri au reţinut 16 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi au retras 89 de certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunilor, au fost constatate 3 infracţiuni, iar pentru eliminarea pirateriei s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor în 3 cazuri în care transportul se derula în mod ilegal.

Conducătorul unui autoturism taxi, din judeţul Suceava, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea cu 115 km/h într-o localitate. El a fost sancţionat contravenţional cu 9 puncte amendă, iar ca măsură complementară, i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Un bărbat, de 46 ani, din Iaşi, în timp ce efectua transport în regim de taxi, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, deşi semnalele acustice şi luminoase de avertizare erau puse în funcţiune. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu 9 puncte amendă, totodată fiind luată măsura complementară de reţinere a permisului de conducere auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Lăsați un comentariu

*