Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Fost deputat de Vaslui condamnat la închisoare cu executare

dragos-iftimie-300x244Fostul deputat al PDL Vaslui, Dragos Iftime, a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Iaşi la şase ani de închisoare cu executare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, aderare la grup infracţional organizat, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Acesta nu va merge după gratii singur, ci însoţit de tatăl său, de cumnatul său, dar şi de trei romi din comuna ieşeană Grajduri, care ar fi participat la afacerile ilegale. Potrivit  procurorilor, Dragoş Iftime şi tatăl său Ionel Iftime, dar şi cumnatul său Ionut Iftime Atofanei (director comercial al firmei familiei, Koket SA) „s-au asociat în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin folosirea unor facturi prin care oglindeau operaţiuni comerciale fictive cu (…) reprezentanţi ai Black Company (Grajduri, judeţul Iaşi), societate care în fapt nu avea nicio activitate reală. Conform aceleiaşi scheme financiare, învinuiţii au falsificat documente contabile şi registre contabile, astfet încât au dorit să lase impresia că întreaga evaziune fiscală s-ar fi produs doar în contabilitatea Black Company SRL prin neînregistrarea veniturilor, şi nu în contabilitatea Koket SRL prin înregistrarea de operaţiuni fictive“.

like-facebook Practic, chitanţele şi facturile în alb cumpărate de la firma din Grajduri erau completate ulterior de reprezentanţii Koket SRL pentru a justifica în contabilitate intrările de animale de la persoanele juridice, cu toate că acestea proveneau de la persoane fizice, şi a-şi crea posibilitatea de compensare sau rambursare TVA de la bugetul de stat.

Cei trei au adus un prejudiciu statului de 500.000 de euro.
Sursa: VasluiNews

Lăsați un comentariu

*