Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Atacatorii lui Puiu Mironescu, condamnaţi definitiv la pedepse între 9 şi 12 ani de închisoare

judecat condamnatCei opt bărbaţi care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu executare cuprinse între nouă şi doisprezece ani de închisoare, după ce instanţa supremă le-a respins, marţi, recursurile.

În dosarul cunoscut ca „Bariera” au fost trimişi în judecată, în aprilie 2012, Adrian Marin Botez, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduţ Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă, Constantin Cătălin Crăciun şi Claudiu Laurenţiu Păvălucă, acuzaţi că l-au atacat pe Mironescu, în Bacău, cu bâte şi răngi.

În 15 februarie 2013, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe Botez la zece ani de închisoare, aceeaşi pedeapsă fiind dispusă în cazul lui Claudiu Laurenţiu Păvălucă. Ceilalţi şase inculpaţi au primit pedepse de opt ani de închisoare cu executare.

Totodată, cei opt inculpaţi au fost obligaţi să îi plătească lui Dumitru Mironescu, în solidar, 100.000 de lei drept daune morale şi cheltuielile de spitalizare.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bacău, care, în 13 septembrie 2013, a majorat pedeapsa lui Adrian Marin Botez la 12 ani de închisoare. În cazul altor cinci inculpaţi, pedeapsa a fost majorată tot cu doi ani, pentru un altul, cu un an, iar pentru cel de-al optulea a fost micşorată cu un an.

Claudiu Laurenţiu Păvalucă, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduţ Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă şi Constantin Cătălin Crăciun sunt, în prezent, încarceraţi, la termenul din 8 aprilie instanţa supremă menţinând măsura arestării preventive în cazul acestora.

Adrian Marin Botez era dat în urmărire naţională din mai 2011. Acesta a fost prins în apropierea instanţei supreme, în luna mai, chiar în ziua când se judeca dosarul său de tentativă de omor.

Dumitru „Puiu” Mironescu este cel care, potrivit anchetatorilor, a comandat asasinarea fraţilor Mararu.

Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu

*