Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Scandalos! Fetiţă de opt luni bătută de concubinul mamei

copilSituaţie extrem de gravă în comuna Horodniceni. O fetiţă de doar opt luni a fost bătută de concubinul mamei. Femeia locuieşte de cinci luni în casa sa cu un bărbat de 21 de ani, din localitate, Gică L , alături de cei patru copii. Luni, copila de opt luni, R.F.,  a fost lăsată în grija concubinului său, întrucât aceasta desfășura unele activități gospodărești la domiciliu,  iar în momentul în care a revenit în casă a observat că minora prezintă o vânătaie la nivelul feței. Cu această ocazie, una dintre fiicele  femeii i-a spus că l-a văzut pe Gică L. în timp ce a lovit-o cu palma peste față pe fetiţă.

Minora a fost preluată de către lucrători din cadrul Primăriei comunei Horodniceni-Asistență Socială. De asemenea, şi ceilalţi copii au ajuns în asistenţă maternală.

Toţi copiii sunt în asistenţă maternală. Noi nu propunem reintegrarea copiilor în familie  pentru că mama a mai fost într-un centru şi acum locuieşte cu acest concubin care i-a bătut pe toţi copilaşii nu numai pe cel de opt luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava, Nicoleta Daneliuc

Concubinul femeii s-a ales cu dosar penal pentru loviri sau alte violențe.

Lăsați un comentariu

*