Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Un bărbat a fost bătut cu cruzime şi umilit într-un sediu de poliţie din Iaşi. A fost obligat să mimeze sexul oral

fals politistDetalii incredibile ies la iveală în cazul a doi poliţişti din Iaşi, acuzaţi că au bătut şi au umilit un bărbat în secţia de poliţie. Procurorii susţin că victima a fost pusă să se târască şi să scoată sunetele unei vipere.

Doi poliţişti din Iaşi au fost trimişi în judecată după ce au torturat un ieşean care comisese o contravenţie.

Potrivit rechizitoriului, cei doi agenţi au fost sesizaţi telefonic pentru a interveni la un scandal. Persoanele care sunaseră la 112 reclamau că săteanul Mihai Popescu, cel care avea să fie umilit în sediul Poliţiei, ar fi bătut un bărbat în vârstă de 70 de ani în urma unei altercaţii. Bărbatul a fost ridicat de cei doi agenţi şi dus la sediul Poliţiei din Ţibana.

„Inculpaţii i-au tras mâinile persoanei vătămate către un picior al mesei din încăpere şi, cu ajutorul unui băţ din lemn introdus printre cătuşe, au format o pârghie prin care au torsionat elementele de imobilizare, provocându-i astfel victimei o suferinţă intensă, exteriorizată prin strigăte de durere”, mai arată procurorii.

Potrivit adevarul.ro, anchetatorii spun că agenţii l-au obligat pe ieşean să se târâie şi să sâsâie ca un şarpe, timp în care cei doi poliţişti continuau să îl lovească, unul dintre ei strivindu-i partea dorsală a mâinilor.

 

Imediat cum s-a văzut scăpat din mâinile poliţiştilor, bărbatul a povestit familiei prin ce a trecut. Fiind deranjaţi că victima lor a vorbit, poliţiştii au considerat că lecţia nu a fost învăţată.

După ce l-au dus din nou în sediu, poliţiştii au apelat la alte umilinţe.

„Suspectul Petianu Bogdan i-a tras pantalonii victimei în timp ce suspectul Vîrlan Daniel Constantin a simulat un act sexual oralprin aplecarea capului victimei către zonele sale genitale; totodată, suspectul Vîrlan a folosit cuvinte explicite şi triviale privind conotaţia sexuală a gestului umilitor”, este descrierea neverosimilă făcută de procurori în rechizitoriu.

În timp ce Popescu era ţinut cu capul în jos de poliţişti, unul dintre aceştia l-au lovit cu piciorul în zona ficatului şi cu pumnul în zona nasului. Ulterior, cei doi poliţişti au simulat introducerea forţată a unei pastile în gura victimei şi i-au spus că, dacă va spune ceva, îl „vor omorî aşa cum şi-a ucis Cioacă soţia, de nu va mai putea fi găsit.”

După ce a ajuns acasă, lui Mihai Popescu i s-a făcut rău şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost diagnosticat cu multiple traumatisme, precum şi fracturi la mâini sau pierderi de cunoştinţă. A avut nevoie de 21-23 de zile de îngrijiri medicale.

Atât Bogdan Petianu, cât şi Daniel Vîrlan au fost trimişi în judecată pentru purtare abuzivă. Ei sunt cercetaţi în paralel pentru violare de domiciliu, lipsire de libertate, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la mărturie mincinoasă, şi denunţare calomnioasă.

 

Lăsați un comentariu

*