Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

Profesor acuzat de părinţi că îşi bate elevii cu o sârmă

Aurel-Raileanu-300x269Un profesor de la Liceul Special Tehnologic “Sf. Stelian” este acuzat de părinți, dar și de o instituție a statului, că ar fi făcut educație cu “sârma”. Reclamația scrisă la adresa profesorului Liviu Zăicean, care predă de cinci ani psihopedagogie specială la Liceul Sf. Stelian, a fost făcută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a  solicitat conducerii școlii să ancheteze faptele cadrului didactic, scrie BotosaniNews.

Profesorul este acuzat că ar avea un comportament agresiv cu elevii la ore, iar ca mijloc coercitiv folosea o sârmă. Reclamația a fost depusă în anul școlar 2013-2014, iar în urma constituirii unei comisii de anchetă, condusă de director adjunct Aurel Raileanu, s-a constatat că faptele incriminate sunt adevărate.

Comisia a cercetat faptele, a luat declarații elevilor implicați, asistenților maternali și celor care puteau să dea declarații în legătură cu comportamentul domnului profesor. În urma anchetei desfășurate în școală, s-a constituit acea comisie de anchetă și au fost trase niște concluzii. Concluziile au fost înaintate doameni director, care a emis decizia de sancționare cu observație scrisă. Concluziile comisie de anchetă este că faptele incriminate sunt reale. Este vorba de comportamentul domnului profesor la clasa VIII-a în anul școlar trecut. Este vorba chiar de lovire. Se pare că folosea sârma. Nu am văzut acel corp, nu l-am găsit, dar unii copii, nu toți, o parte și-a schimbat declarația, în urma anchetei, iar concluzia a fost că s-a folosit acel corp”, a spus directorul adjunct al școlii, Aurel Răileanu.

Potrivit oficialului școlii, profesorul Zăiceanu ar avea un comportament neadecvat inclusiv cu colegii săi profesori.

Sancținea dată profesorului, cea de observație scrisă, a fost menținută și de Comisia de Disciplină de la Inspectoratul Școlar, fapt care l-a nemulțumit pe profesor. Acesta a contestat sancțiunea în instanță, iar cerere sa a fost admisă.

Urmare a plângerii mai multor părinţi  prin care domnul profesor a făcut legea la copiii cu probleme speciale cu sârma, școala s-a sesizat, a făcut o anchetă. Raportul a ajuns la Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ care a propus sancţiunea pentru abaterea disciplinară. Domnul Zăiceanu a contestat această sancţiune la ISJ. Sancţiunea a fost în continuare menţinută, cu observaţie scrisă. Dumnealui şi-a angajat apărător, au contestat în instanţă decizia Comisiei de disciplină a ISJ, iar instanţa la termenul din data de 10.09.2014 a admis acţiunea. Avea în loc de un arătător o sârmă care stătea în cuier şi cu acea sârmă ameninţa copiii de la şcoala specială. Din raport reiese că domnul a folosit această sârmă”, a declarat Carmen Stoian, juristul Inspectoratului Școlar Județean.

like facebookProfesorul  Liviu Zăiceanu respinge acuzațiile care îi sunt aduse, însă recunoaște că se folosea în clasă de o sârmă, dar pe post de arătător.

Nu am bătut niciun copil cu sârma. Cred că a fost o făcătură împotriva mea. Eu am vrut să aduc unul dintre copiii în instanţă dar nu s-a acceptat. Eu sârma o foloseam ca şi arătător. Aveam o sârmă, dar nu o foloseam ca să bat copiii. A fost o făcătură din partea conducerii şcolii, a fostei conduceri. Instanţa şi-a dat seama că e o făcătură pentru că din punct de vedere juridic nu stătea în picioare şi a fost o simplă sancţiune, observaţie scrisă”, a spus Zaharia.

Inspectoratul Școlar va face apel la decizia instanței.

 

Lăsați un comentariu

*