Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Deputatul Viorel Hrebenciuc a demisionat din Parlament

hrebenciucDeputatul PSD Viorel Hrebenciuc a demisionat din Parlament după ce DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare.

Vreau să-mi păstrez demnitatea, aşa cum am avut-o toată viaţa. Şi încă un lucru vă spun, că nu mă răzgândesc, ca să staţi liniştiţi”, a spus Hrebenciuc către jurnalişti.

Viorel Hrebenciuc a ţinut să precizeze, însă, că nu va demisiona şi din PSD şi că va reveni în Parlament în 2016. Anunţul privind demisia a fost făcut marţi de către preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, care a spus că Viorel Hrebenciuc a luat această decizie pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.

Viorel Hrebenciuc era deputat din anul 1996, fiind la a cincea legislatură consecutivă. La alegerile parlamentare din 2012, Hrebenciuc a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.4 Bacău, colegiul uninominal nr.9. Hrebenciuc era vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Lăsați un comentariu

*