Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Vaslui: Angajatul unei firme şi doi ai unui birou notarial, cercetaţi pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri

Tribunalul-Vaslui-300x199Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au finalizat cercetările faţă de trei persoane, care au fost cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Cercetările au fost demarate de poliţişti în urma sesizării înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în luna octombrie 2013, depuse de reprezentanţii unui birou notarial, privind neconcordanţe între documentele existente în evidenţele biroului şi cele aflate la două societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, referitoare la numărul şi valoarea operaţiunilor declarate.

Poliţiştii de investigare a fraudelor au efectuat cercetări faţă că Alexandru S., în vârstă de 34 ani, din municipiul Bucureşti, angajat al unei societăţi comerciale în funcţia de manager de proiect şi împuternicit la alte două societăţi comerciale. Bărbatul se ocupa în principal de semnarea de antecontracte şi contracte de vânzare/cumpărare în numele firmelor respective, precum şi de plata cheltuielilor referitoare la achiziţionarea de terenuri. Alexandru S.s-a prezentat la biroul notarial pentru întocmirea şi legalizarea diverselor documente. Acesta i-a propus Anişoarei O., de 34 ani, din municipiul Vaslui, să elibereze facturi reprezentând servicii notariale fictive, care îi erau necesare la decontarea cheltuielilor la cele două firme. Astfel, în perioada 2010-2012, O. Anişoara a eliberat 115 facturi, folosindu-se de documente care ar fi trebuit transmise persoanelor fizice (care însă nu solicitau factură şi chitanţă pentru servicii notariale).

În evidenţa biroului notarial, acestea figurau ca fiind eliberate către diverse  persoane fizice, pentru prestarea unor alte servicii, având înscrise valori diferite.

De asemenea, Mircea V., în vârstă de 60 ani, din municipiul Vaslui, angajat la acelaşi biroul notarial, a emis în perioada 2010 – 2011 patru facturi fiscale cu chitanţe ataşate, reprezentând operaţiuni fictive în numele biroului notarial.

Alexandru S. a creat un prejudiciu celor două societăţi prin decontarea de documente care nu reflectă operaţiuni reale în sumă de aproximativ 280.000 lei. Pe parcursul cercetărilor, în urma aplicării unor sechestre de către organele de poliţie, bărbatul a achitat integral această sumă.

La finalizarea cercetărilor, poliţiştii au înaintat dosarul penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu propunerea de trimitere în judecată a celor trei persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

Lăsați un comentariu

*