Duminică 18 August 2019, Actualizat acum 229 zile 12:00 am

 

Iaşi: Indivizi prinşi după ce au violat o minoră şi au înregistrat totul cu un telefon mobil

arestat-cu-catuse-pe-maini-300x168Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au depistat doi bărbaţi bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi pornografie infantilă.

Din probele administrate în cauză, faţă de cei doi există suspiciunea rezonabilă că, în noaptea de 8 spre 9 septembrie a.c., ar fi comis un viol asupra unei fete în vârstă de 14 ani, din județul Iași, fapta fiind înregistrată cu un telefon mobil.

Aceştia ar fi pătruns fără drept în locuinţa victimei, profitând de lipsa din casă a proprietarilor imobilului. Ulterior comiterii faptei, aceștia ar fi ameninţat-o cu moartea pe victimă pentru ca aceasta să nu sesizeze infracțiunea.

Marţi, cei doi bărbați, de 30 și 33 de ani, au fost reţinuți, iar miercuri, cerea de arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi.

 

Lăsați un comentariu

*