Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Primar din judeţul Vaslui găsit de ANI în conflict de interese

ANI_integritate_siglaUn primar din judeţul Vaslui a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese. Este vorba despre primarul comunei Puieşti, Costel Moraru.

Potrivit ANI, în exercitarea funcției de primar, a emis și semnat propria dispoziție de numire în funcția publică de conducere de Secretar al Comunei Puiești. Mai mult decât atât, în calitate de primar, a semnat adresa transmisă la data de 11 ianuarie 2012  Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, solicitând avizarea pentru demararea procedurilor de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de secretar al comunei, premeditând, astfel, participarea sa la concurs. El a a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căreia, Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Pe 2 martie, Agenția Națională de Integritate a constatat și existența stării de incompatibilitate în cazul lui Costel Moraru.
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 05 iulie 2011, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul MORARU C-TIN COSTEL PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ,încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. Începând cu data de 11 iunie 2012, MORARU COSTEL deține șfuncția publică de conducere de Secretar al Comunei Puiești, simultan cu funcția de primar, încălcând, astfel, și dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003. De asemenea, persoana evaluată s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 28 martie 2012 – 27 februarie 2014, întrucât a deținut calitatea de membru PNL, încălcând, astfel, dispozițiile art. 116, alin. (2) din Legea nr. 215/2001”, se arată într-un comunicat al ANI.

 

Lăsați un comentariu

*