Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Vaslui: Poliţişti acuzaţi că au bătut cu pumnii şi biciul trei tineri

politistiDoi poliţişti din judeţul Vaslui sunt acuzaţi de trei tineri că i-ar fi bătut timp de două ore cu pumnii, picioarele şi cu un bici pentru că ar fi furat un telefon pe care ulterior l-au vândut.

Tinerii, unul de 19 ani şi doi de 17 ani, din localitatea vasluiană Popeni, îi acuză pe cei doi agenţi de la Postul de Poliţie Zorleni că i-ar fi bătut  în cursul nopţii de miercuri spre joi, în maşina de Poliţie, dar şi sediul postului comunal.

Tânărul de 19 ani povesteşte că a fost luat cu forţa de tatăl copilului căruia i-ar fi furat telefonul şi a fost dus la sediul Poliţiei Zorleni unde a fost bătut crunt.

„Mai întâi, m-a bătut poliţistul, iar apoi acesta m-a ţinut, iar acel om mi-a tăiat părul cu tot cu scalp, de mi-a curs şi sânge. M-a pus de m-am spălat şi, pentru că făcusem sânge pe acolo, m-a pus să şterg cu hanoracul. Un alt poliţai m-a ţinut de umeri şi mi-a tras cu genunchiul în piept”, a declarat  Gabriel Creţu, unul dintre tinerii agresaţi.

Cei trei tineri au răni pe corp şi vor scoate de la  Serviciul de Medicină Legală documente prin care să arate că au fost victimele unor agresiuni.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui susţin, însă, că nu există nicio plângere la adresa poliţiştilor de la Zorleni. Mai mult decât atât, tinerii ar fi recunoscut furtul în sediul Poliţiei. Cei trei tineri sunt clienţi mai vechi ai poliţiştilor, ei fiind judecaţi şi pentru alte furturi comise în comuna Zorleni.

Lăsați un comentariu

*