Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Iași: Bărbat salvat de la înec de doi polițiști

ambulanta-300x168Un poliţist din cadrul Secţiei 4 Poliţie Iaşi şi un poliţist local au salvat de la înec un bărbat de 58 ani. Miercuri,  Secţia 4 Poliţie Iaşi a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe malul lacului Ciric, din municipiul Iaşi se află un bărbat care, cel mai probabil intenţionează să se sinucidă.

Astfel, în urma sesizării, agent şef adjunctLungu Irinel, din cadrul Secţiei 4 Poliţie Iaşi împreună cu un poliţist local au ajuns de urgenţă la faţa locului, stabilind că cele sesizate se confirmă: la o distanţă de aproximativ 4 metri de mal a fost observat trupul unui bărbat care plutea pe luciul apei.

Poliţistul local a intervenit pentru aducerea trupului persoanei la mal, iar împreună cu agent şef adjunct Lungu Irinel au procedat lascoaterea acestuia din din apă şi la efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorii până la sosirea echipajului de ambulanţă.

În urma intervenţieiprompte a poliţiştilor, bărbatul şi-a revenit, fiind ulterior transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Lăsați un comentariu

*