Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Băcăuan condamnat pentru omor, extrădat de autoritățile din Italia

arestatCa urmare a cooperări polițienești între Biroul Național Interpol București și autoritățile judiciare din Italia, luni, o escortă a Poliției Române a adus în țară un cetățean român, de 49 de ani, condamnat pentru omor și infracțiuni cu violență.

La data de 11 aprilie a.c., o escortă formată din polițiști ai Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române au preluat din Italia un bărbat, de 49 de ani, din Bacău, condamnat la închisoare pe viață, pentru omor, tâlhărie, furt calificat, ultraj, distrugere, lovire și alte violențe.

În fapt, autorităţile italiene au reţinut că, împreună cu alte persoane, cel în cauză ar fi comis mai multe acte cu violență, furturi și tâlhării, pe teritoriul Italiei.

De asemenea, la data de 14 martie 2007, acesta ar fi agresat și ucis un bărbat, din Italia, în locuința căruia ar fi intrat fără drept, pentru a sustrage bunuri.

La data de 7 martie 2016, Curtea de Apel Bacău a informat Biroul Naţional Interpol Bucureşti cu privire la faptul că autoritățile italiene au admis transferul din Italia în România, urmând ca persoana în cauză să execute pedeapsa pe teritoriul țării noastre.

Bărbatul a fost preluat de o echipă din cadrul A.N.P..

Lăsați un comentariu

*