Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Vaslui: Bărbat arestat după ce și-a violat mama

violataPoliţiştii hușeni au reţinut un bărbat, în vârstă de 40 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de viol asupra propriei sale mame.

Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Huși efectuează cercetări față de Ș.Ioan, în vârstă de 40 de ani, din satul Gugești, comuna Boțești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Acesta este bănuit de faptul că în luna octombrie a.c., prin constrângere, ar fi întreținut relații sexuale cu mama sa, în vârstă de 79 de ani, din aceeași localitate.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului și l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Pentru această infracțiune contra libertății și integrității sexuale, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Lăsați un comentariu

*